miercuri, 23 septembrie 2015

MARELE CRASH: Dezastrul care ne va elibera din sclavie




Sistemul în care trăim se aproprie de final. Sistemul economic mondial se bazează pe creştere economică exponenţială care nu poate funcţiona deoarece resursele globale sunt finite. Sistemul monetar se bazează pe redistribuirea averii de la cei harnici înspre cei superbogaţi. Pe termen lung acestea nu pot funcţiona, căci creşterea forţată a economiei şi redistribuirea inechitabilă a averii de la „cei ce lucrează pentru bani” către „cei care lasă banii să lucreze”, va duce în mod inevitabil la război, crash şi revoluţie.

Un miliardar, spre exemplu, primeşte în fiecare lună o dobândă de 150.000 de euro. Eşti de acord să plătim în continuare acest „ajutor de şomaj” pentru miliardari?

Datoriile suverane, dobânzile şi impozitele cresc sistemic din ce în ce mai mult şi depăşesc limitele pe care statul de drept le poate suporta. De aceea sistemul politic desfiinţează, pas cu pas, drepturile fundamentale şi ordinea constituţională. Aceasta duce la supravegherea telecomunicaţiilor, la reducerea libertăţii de exprimare, la nerespectarea principiului de autodeterminare asupra informaţiilor personale private, Tratatul de la Lisabona, ESM, Pactul Bugetar European(TSCG), conturi bancare transparente, percheziţii online, construirea de profile criminalistice pentru internauţi, interceptarea conversaţiilor private, folosirea serviciilor secrete pentru colectarea de impozite, cumpărare de date bancare furate şi premierea denunţătorilor.

Prăbuşirea sistemului actual este foarte sigură chiar şi numai dpdv matematic şi rezultă din implementarea funcţiei exponenţiale în sistemul financiar. Cel ce a înţeles modul de funcţionare şi consecinţele acestei funcţii ştie că un sistem economic ce are la bază o asemenea funcţie nu poate funcţiona sustenabil.

În curând sistemul se va prăbuşi. În curând crashul sistemului va veni. Un lucru este clar pentru toată lumea: nimic nu va mai fi, cum a fost.

Deci ne întrebăm cu toţii:

Când şi sub ce formă va veni Marele Crash?
Cum pot să contribui ca acesta să se manifeste fără violenţă şi fără pierderi financiare prea mari?
Cum trebuie să mă pregătesc pentru a supravieţui dpdv fizic şi financiar?
Ce urmează după prăbuşirea sistemului?

În această carte digitală prezint răspunsuri în forma lor principială la toată problematica enunţată mai sus. Ele trebuiesc însă aprofundate pentru a fi înţelese mai bine, pentru a fi conştientizate astfel încât să fii capabil de acţiuni raţionale care să te conducă în afara oricărui pericol pe durata schimbărilor ce vor avea loc.

Următorul lucru pe care trebuie să-l faci este să arunci televizorul pe geam şi să cauţi surse alternative de informaţie. Aproape toată massmedia, cu foarte mici excepţii, difuzează minciuni, reclame şi propagandă, distrage atenţia de la problemele fundamentale ale societăţii, manipulează şi prezintă show-uri de prost gust.

După informarea corectă, analizarea acestor informaţii şi digerarea lor urmează nesupunerea civică sub forma ei inteligentă, deoarece aceasta este cea mai eficientă metodă de a sustrage energie din sistem şi de a-l slăbi provocând crashul, în urma căruia se poate impune un sistem echitabil pentru toţi cetăţenii. Astfel se trece la un alt sistem în care numai performanţa fizică şi intelectuală va fi răsplătită. Cu cât această schimbare va veni mai repede cu atât mai bine pentru toţi oamenii.

„Nesupunerea civică devine o datorie divină atunci când statul a abandonat terenul dreptului.”
Mahatma Gandhi( n. 2.10.1869, Porbandar – d. 30.01.1948, New Delhi)

Cuprins:

1. Încălcarea Constituţiei României de către stat

2. Sistemul monetar: scala lineară a averii şi a morţii

3. Metode eficiente, legale şi paşnice de luptă anti-sistem
3.1. Autarhie, troc, metode alternative de plată
3.2. Muncă şi comerţ în cadru privat
3.3. Boicotarea băncilor şi a banilor

4. Soluţia de după Marele Crash
4.1. Bani cursivi
4.2. Drept funciar de tip social
4.3. Venitul de Bază Necondiţionat
4.4. Presă liberă

1. Încălcarea Constituţiei României de către stat


Constituţia României

TITLUL I
Principii generale

ARTICOLUL 1
Statul român
(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.
(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

ARTICOLUL 2
Suveranitatea
(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

Statul încalcă în mod consecvent alineatul (3) din articolul 1 şi alineatele (1) şi (2) din articolul 2 ale Constituţiei României. În privinţa articolului 1, alineatul(3) te las pe tine cititorule să constaţi dacă într-adevăr România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme...şi sunt garantate.

În ceea ce priveşte articolul 2, alineatele (1) şi (2), în care se spune că suveranitatea aparţine poporului şi că nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu, aici lucrurile sunt clare ca lumina zilei. Acest articol este încălcat în mod flagrant şi continuu căci suveranitatea nu aparţine poporului ci băncilor, massmediei şi politicienilor care îşi impun interesele lor împotriva voinţei poporului. Autoritatea acestora asupra oamenilor creşte încontinuu datorită structurii sistemului monetar care permite transferul de avere dinspre popor înspre clica oligarhică. În plus datoriile suverane cresc şi ele încontinuu.

Cetăţeanul care munceşte în mod productiv trebuie să plătească din ce în ce mai multe impozite şi taxe pentru veniturile, salariile, pensiile, diurnele, bonusurile, compensaţiile şi dobânzile celor de sus, adică celor ce se comportă ca nişte stăpâni nemiloşi cu cetăţenii ce le plătesc toate acestea. Politicienii şi jurnaliştii acţionează ca nişte marionete ale lui Mamon. Ei elaborează legi şi publică opinii la ordinul celor ce au puterea de a crea bani din nimic, la ordinul oligarhiei mondiale.


2. Sistemul monetar: scala lineară a averii şi a morţii


Imaginează-ţi că ar exista un impozit pe avere şi că acesta ar fi eşalonat gradual după mărimea averii, astfel încât, cineva care are două milioane de euro să primească înapoi mai mult impozit decât cineva care are numai un milion de euro. Pe de altă parte, cei ce nu au avere ar trebui să plătească 22.700 lei(5.000 euro) pe an.

Dacă cineva ar dori să implementeze un astfel de sistem nu ar prea avea susţinerea populaţiei, decât dacă acest sistem de impozitare ar părea normal şi ar fi integrat într-un mecanism ce nu poate fi înţeles de oricine. Exact acest mecanism există de multă vreme, noi nu îl numim impozit pe avere, ci sistem monetar. El produce, din cauza structurii sale arbitrare, un flux enorm, exponenţial crescător de la harnici la bogaţi. Acest uimitor transfer de avere este urmarea sistemului monetar actual ce este prevăzut cu dobândă simplă şi dobândă cumulată, el este urmarea modalităţii de generare a banilor şi de introducerea lor în circuitul economic.

Partea procentuală a dobânzii, ce se ascunde în cheltuielile necesare unei vieţi decente, este de cam 40%. Acest procent poate părea exagerat, el este însă confirmat de investigaţii ştiinţifice. În plus poţi să îl determini deductiv prin gândire proprie. Chiria lunară este constituită aproape numai din dobânzi. Chiar şi impozitele şi taxele conţin dobânzi. Dobânzile duc la creşterea preţurilor, deoarece toţi care participă la generare de valoare adăugată includ dobânzile în preţurile finale. În acest fel produsele se scumpesc.

În medie, cheltuielile anuale de trai pentru o gospodărie sunt de 28.368 lei(6.142 euro), deci se plăteşte an după an dobânzi în valoare de aproximativ 11.347 lei (2.457 euro), dacă gospodăria nu primeşte nicio dobândă din altă parte. Dacă însă o gospodărie are la bancă un depozit în valoare de o jumătate de milion până la un milion de euro, atunci aceasta primeşte o dobândă egală cu valoare dobânzii ascunsă în preţuri, facturi, impozite şi taxe. Diferenţa dintre dobânda plătită de bancă şi cea ascunsă în preţuri, facturi, impozite şi taxe o numim dobândă netă. Deci această gospodărie se află pe zero în ceea ce priveşte dobânda netă.

Această categorie de gospodărie o numim prima categorie şi este reprezentată pe scala lineară a averii şi a morţii prin punctul de la mijloc, prin punctul zero.

A doua categorie de gospodărie o reprezentă cei de la stânga primei categorii, deci cei a căror dobândă netă este negativă. Aceştia plătesc lună de lună dobândă, chiar dacă aparent primesc o dobândă de la bancă. Mulţi dintre aceşti oameni sunt mulţumiţi, chiar fericiţi, de faptul că primesc o mică dobândă de la bancă. Ei însă nu reuşesc să înţeleagă mecanismul perfid din spatele sistemului monetar şi deci nu ştiu că ei plătesc de fapt mai multă dobândă decât primesc.

A treia categorie de gospodărie o reprezintă cei care se găsesc la dreapta punctului zero. Aceşti cetăţeni sunt de obicei multimilionari sau miliardari şi reprezintă o minoritate de numai 5-8% din populaţie. Ei primesc o dobândă de la bancă aşa de mare încăt dobânda netă, cea care rezultă din diferenţa dintre dobânda încasată şi cea plătită, este pozitivă. Un miliardar, spre exemplu, primeşte în fiecare lună o dobândă de 150.000 de euro. Această categorie de oameni nu face de obicei nicio muncă productivă în folosul comunităţii în care trăieşte, deci dobânda netă primită o putem numi „ajutor de şomaj pentru bogaţi”. În timp însă ce şomerii săraci primesc un ajutor de şomaj mic în virtutea drepturilor lor, şomerii bogaţi primesc un ajutor de şomaj uluitor de mare în virtutea unui sistem monetar inechitabil.

Este interesant de analizat a doua şi a treia categorie de gospodărie în funcţie de cheltuielile pe care le fac. A doua categorie investeşte cea mai mare parte a banilor în bunuri de consum de primă necesitate precum alimente, îmbrăcăminte, chirie încurajând astfel industria de bunuri de larg consum. A treia categorie de gospodărie investeşte cea mai mare parte din bani în bunuri de lux precum autoturisme, vile, bijuterii, dar şi în produse financiare cu scop speculativ, încurajând astfel o industrie ce nu ajută comunitatea în necesităţile sale fundamentale.

Observăm că, în plină criză economică, se cumpără non-stop autoturisme. Fabricile din România şi din lume produc automobile pe bandă rulantă. În timp ce majoritatea cetăţenilor trăiesc la limita sărăciei şi îşi plătesc cu greu alimentele şi chiria, milionarii şi miliardarii cumpără autoturisme pe care, după ce se satură de ele sau după ce le tamponează, le trimit la cimitirul de maşini. Ce rost are să consumăm atâta energie cu construcţia de automobile pentru ca apoi acestea să fie aruncate la cimitirul de maşini? Dacă am renunţa să mai plătim „ajutorul de şomaj pentru bogaţi” s-ar reduce şi nevoia de a construi autoturisme pe bandă rulantă şi astfel am consuma mult mai puţină energie, deci am putea renunţa la gazele de şist şi la centralele nucleare.

Politicienii ne spun mai tot timpul că vor să facă România independentă dpdv energetic motivând astfel exploatarea gazelor de şist şi construirea de centrale atomoelectrice. Mult mai simplu şi mai ecologic ar fi să schimbăm sistemul monetar asfel încât să eliminăm fenomenul de anatocism bancar.

Un miliardar poate cumpăra 50 de case pe an numai din dobânda primită. Aceste case trebuiesc construite de alţi, fără ca el să aibă posibilitatea să le locuiască. Revendicarea acestui venit, câştigat pe degeaba, este impus de stat, în caz de necesitate chiar şi în mod violent, prin intermediul sistemului financiar şi împotriva cetăţenilor. Fiecare funcţionar de stat trebuie să se întrebe cui îi aparţine suveranitatea ţării. Este cu adevărat poporul suveran, conform articolului 2, alineatele (1) şi (2) din Constituţia României sau puterea aparţine acelora ce au inventat şi au impus acest sistem financiar? Dacă poporul este suveran atunci el poate să schimbe în mod echitabil acest sistem.

La 7 milioane de gospodării cu cheltuieli medii de 28.368 lei(6.142 euro) pe an şi care plătesc dobânzi de 11.347 lei (2.457 euro) pe an(40% din cheltuieli sunt dobânzi), în total avem 79.429 000.000 lei = 17.196.890.967 euro pe an. Această sumă, care este aproape egală cu bugetul României pe 2012, ar trebui discutată în loc să fie considerată a fi firească.

Acum este evident că dacă desfiinţăm acest sistem inechitabil de transfer de la harnici la bogaţi putem să introducem un Venit de Bază Necondiţionat(VBN) şi chiar să desfiinţăm toate impozitele(cu excepţia TVA-ului). Deoarece birocraţia impozitelor este desfiinţată şi ea, rezultă mai puţină muncă la acelaşi grad de bunăstare.

Tematica sistemului monetar cu problematica sa este însă tabu pentru politicieni, deoarece ei sunt sprijiniţi de către oligarhia financiară şi de proprietarii massmedia, deci politicienii ar pierde imediat postul dacă ar vorbi despre asta. Problematica dobânzii este „vaca sfântă” pe care politicienii şi massmedia o ocolesc excesiv de prudent, cu toate că aici este cauza principală a crizei financiare.

Sistemul monetar prevăzut cu dobândă şi dobândă la dobândă este de fapt motorul transferului de bani dinspre harnici spre bogaţi. Acest motor însă începe să se gripeze, iar politicienii ne vând asta ca fiind „o criză financiară şi economică”. Există însă criză cu adevărat? Cantitatea de bani de pe piaţă este îndestulătoare! Nu există o lipsă de bani. Nici criză economică nu este, deoarece se produce în continuare. Se produce aşa de mult încât multe mărfuri se exportă. Toate magazinele sunt pline de mărfuri, iar fabricile lucrează. Asta este criză economică?

Există o criză, aceea din sistem şi care conduce la transferul financiar numai şi numai înspre clasa bogată a societăţii. Şi asta în mod exponenţial. Sistemul nostru monetar nu mai poate funcţiona căci gripajul lui a căpătat o anvergură atât de mare încât statul de drept nu mai poate funcţiona nici el aşa cum trebuie. Acum se ştrangulează contribuabilul din ce în ce mai mult, iar statul de drept se desfiinţează pentru a păstra în viaţă un sistem care este, chiar şi numai dpdv matematic, condamnat la moarte.

Hai să ne imaginăm că acest sistem intră în scurt timp în colaps. Ce urmează după prăbuşirea lui? Probabilitatea este foarte mare ca „elitele” actualului sistem să instaureze acelaşi sistem după noul start şi deci să o ia din nou de la început. Sistemul reinstaurat se va prăbuşi şi el din nou după câteva generaţii. Acum suntem deci la o răscruce istorică de drumuri. Avem deci o ocazie unică ca după crashul care va veni să aşezăm sistemul pe un drum care să ducă la un viitor echitabil şi sustenabil. În următoarele rânduri vom discuta despre o soluţie formată din patru componente şi care va duce la reaşezarea sistemului.

[Datele sunt calculate grosso modo pentru a înţelege principiile care stau la baza sistemului. S-au folosit următoarele surse şi date:

1. Potrivit comunicatului de presă din 2 februarie 2012 privind rezultatele provizorii ale Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor, dat de Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor, numărul total al gospodăriilor populaţiei din România este de 7.086.717.

2. Potrivit Institutului Naţional de Statistică(INS), în ultimul trimestru al anului 2012, cheltuielile pentru fiecare gospodărie au însumat în medie 2.364 lei lunar.

3. Bugetul de stat pe anul 2012 a fost stabilit prin lege la venituri în valoare de 95.757 100. 000 lei(20.732.029.965 euro).

4. Conform Băncii Europene Centrale(European Central Bank) la data de 2 august 2012, 1 euro = 4,6188 lei.]

3. Metode eficiente, legale şi paşnice de luptă anti-sistem


3.1. Autarhie, troc, metode alternative de plată

Cine produce un bun de consum nu plăteşte niciun impozit. Nu plăteşti impozit nici dacă îl dai la schimb în cadrul privat. Impozit plăteşti numai atunci când faci schimb prin intermediul banilor. Banii sunt necesari numai pentru a uşura trocul(=schimbul de produse) în economia în care domină diviziunea muncii. Pentru a scăpa de impozite poţi folosi, teoretic vorbind, orice lucru care să înlocuiască banii. Statul, care este de fapt complicele bancilor, ne obligă să folosim numai banii în cazul schimbului de mărfuri, prin faptul că a declarat banii ca fiind mijloace legale de plată. În momentul în care folosim banii, cantitatea de dobândă pe care trebuie să o plătim Mafiei Monetare creşte în mod exponenţial.

Woergl este un oraş în Austria. El se situează la 55 km distanţă, pe linie aeriană, de Innsbruck. În anul 1932, anul unei drastice crize economice, localitatea Woerl a fost lovită de şomaj şi sărăcie. Proiectele de construcţii au fost stopate. Primarul de atunci, Unterguggenberger, constată că pe de o parte exista şomeri ce voiau să muncească, pe de altă parte magazinele erau pline de mărfuri. Concluzia: sursa crizei economice era faptul că banii stăteau blocaţi în mâinile unei minorităţi de oameni superbogaţi. Astfel el se gândeşte la o soluţie conform căreia trebuia ca locuitorii să nu se împrumute la bancă şi totuşi să provoace circulaţia banilor. El ştia că banii spre deosebire de mărfuri nu se degradează nici fizic şi nici moral. Spre exemplu fierul rugineşte, banii însă nu. Soluţia: bani creaţi de comunitate cu care să se poată plăti salariile lucrătorilor şi cu care lucrătorii să poată cumpăra mărfuri.

Primarul numea aceşti bani „bancnote de confirmare a muncii”. Mai târziu aceste bancnote au fost denumite şi „banii ce ruginesc” deoarece ei pierdeau lunar 1% din valoare. Această pierdere a fost introdusă pentru ca oamenii să fie interesaţi să repună bancnotele cât mai repede în circulaţie. Economia localităţii Woergl s-a regenerat foarte repede, iar ideea introducerii acestor bancnote a fost un mare succes. De atunci a apărut sintagma „minunea din Woergl” care face referire la dezvoltarea economică a acestei localităţi în pofida crizei economice de atunci. Ea a fost însă, din păcate, stopată de un tribunal la cererea bancherilor de atunci.

Minunea din Woergl demonstrează cât de eficient este un sistem monetar în care banii circulă liber pe baza unei dobânzi negative. Faptul că experimentul din Woergl a fost interzis, ne demonstrează că schimbul comercial fără banii legali este interzis de braţul înarmat al băncilor, adică de stat. Dacă un grădinar(care efectuează activitatea sa în mod comercial) va amenaja grădina unui mecanic de maşini(care şi el efectuează activitatea sa în mod comercial), iar acesta din urmă îi va repara în schimb maşina grădinarului, atunci aceste persoane pot fi penalizate pe motivul evaziunii fiscale. Între persoane private, însă, schimbul de mărfuri şi servicii este permis.

Orice troc în regim privat slăbeşte sistemul.

3.2. Muncă şi comerţ în cadru privat

Antreprenorii şi angajaţii sunt aceia care fac munca pentru plutocraţi, deoarece ei plătesc dobânzi, impozite şi tot felul de taxe. Divizarea acestei grupe de oameni a fost ideea lui Karl Marx, care era şi el membru plutocraţiei deoarece, ca şi sindicatele de fapt, niciodată nu critica sistemul monetar cu dobânda.

Sloganul nostru trebuie să fie: angajatori şi angajaţi, uniţi-vă!

Contractele de muncă dăunează şi unora şi altora. Este mult mai eficient să se lucreze împreună ca freelancer sau mai bine ca persoană privată. Astfel economiseşti contribuţiile sociale şi impozitele. Orice antreprenor poate să boicoteze impozitele şi să facă schimb de mărfuri şi servicii ca persoană privată.

3.3. Boicotarea băncilor şi a banilor

Dacă dintr-o sută de euro se ridică de la bancă numai un singur euro, acest lucru va produce prăbuşirea puterii bancare. Politicienii şi jurnalişti au reuşit să împiedice acest lucru printr-o propagandă fără precedent. În timp ce bancile nu se mai împrumută reciproc, datorită riscului de intrare în insolvenţă, această propagandă a reuşit să convingă oamenii să-şi lase pe mai departe banii în bancă. Creditele oferite băncilor de către cetăţeni sprijină sistemul care ne-a transformat în sclavi. Concluzie: ridică cât mai mulţi bani din bancă şi păstrează-i într-un alt loc.

O poveste adevărată, care între timp circulă prin toată Europa, certifică valabilitatea acestei concluzii. O bătrânică din Cipru obişnuia să fie întotdeauna prezentă la bancă în ziua în care primea pensia, după care îşi ridica toţi banii şi pleca acasă. Era cunoscută în toată localitatea în care trăia pentru faptul că nu îşi lăsa banii la bancă. Cei mai mulţi dintre concitadini obişnuiau să o privească cu un zâmbet de compătimire pe buze, alţii o luau în balon din cauza obiceiului ei ieşit din comun. Când avea de plătit câte ceva, bătrânica se ducea la bancă cu banii în mână evitând astfel transferul de bani din cont în mod automat prin bancă. Angajaţii de la bancă o cunoşteau şi îi spuneau de obicei cu un surâs superior pe buze: „Iar ai venit mamaie cu banii în mână. Puteai să-i laşi în cont şi să-i transferi cu ajutorul automatului.” Ea nu spunea nimic. După ce făcea transferul pleca acasă. Într-o zi, pe data de 16 martie 2013, banca din localitate a închis deodată datorită unei crize de bani, fără să facă vreun anunţ.

Două săptămâni a rămas banca închisă. Niciun locuitor nu mai putea să ridice bani din bancă. Singura persoană, însă, care avea bani era bătrânica. Majoritatea deţinătorilor de conturi care au avut bani în bancă au pierdut o sumă cuprinsă între 40% şi 80%. Bătrânica nu a pierdut nimic deoarece ea nu a avut bani în bancă.

Mulţi deponenţi cred că dobânzile care le primesc de la bancă sunt câştiguri. Dobânzile sunt însă mai mici decât rata autentică a inflaţiei, în plus ele se supun taxei de reţinere(withholding tax). Nu este o idee bună să păstrezi banii la bancă. Ei se pot sechestra şi de ei se folosesc băncile şi politicienii. În cazul falimentării băncii se prea poate să primeşti o parte din banii depuşi în cazul în care pentru aceştia garantează statul sau fondurile de asigurare, există însă primejdia reală ca să nu mai primeşti nimic. Garanţia de către stat şi fonduri este însă făcută cu bani inflaţionari care vor avea numai o parte din valoarea lor iniţială.

Acelaşi lucru este valabil pentru asigurările pe viaţă, pensii şi toate celelalte donaţii care le faci către stat. Ele sunt în cea mai mare parte sechestrabile, nu pot fi moştenite, pot fi impozitate şi taxate şi sunt supuse inflaţiei.

Tot ceea ce se negociază la burse poate fi devalorizat foarte repede. Toate cursurile de la burse sunt manipulate de către participanţii puternici. Ei pot duce cursurile unde vor şi au întodeauna un avans informaţional. Câştigurile şi bonusurile celor mari sunt de fapt pierderile deponenţilor. Ca să te fereşti de aceste escrocherii trebuie să renunţi la acţiuni, asigurări pe viaţă, obligaţiuni, bancnote şi alte hârtii de securitate şi să le preschimbi în mărfuri, cu care poţi face troc. Puterea de cumpărare a banilor din hârtie este manipulată cu ajutorul băncii centrale care poate devaloriza bancnotele chiar şi fără aprobarea aşa-zişilor reprezentanţi ai poporului. Mărfurile reale şi serviciile nu se pot manipula, atâta timp cât valoarea lor nu este cuplată la valoarea arbitrară a bancnotelor, bancnote ce sunt lipsite de valoare intrinsecă. Unele mărfuri, cum ar fi metalele preţioase, sunt potrivite pentru a fi declarate ca valută alternativă.


4. Soluţia de după Marele Crash


Cine îndrăzneşte să prezinte un concept complet pentru o nouă societate se expune riscului de a se confrunta cu un reflex de lipsă de înţelegere din partea tuturor straturilor sociale, chiar dacă toţi cetăţenii ar putea să profite în mod substanţial din implementarea lui. Acest aspect poate fi uşor de înţeles în situaţia în care cetăţenii îşi trăiesc viaţa din ce în ce mai repede şi nimeni nu mai vrea să-şi facă timp pentru o soluţie amplă şi profundă. Astăzi oamenii sunt obişnuiţi, în special mulţumită mass-mediei, ca orice opinie să fie reprimată dacă nu este formulată în cel mult două propoziţii de nivelul talkshow-ului şi dacă nu se admonestează adversarul de discuţie.

Dacă vrei o nouă structură mai echitabilă trebuie să ai o putere de analiză mai mare, trebuie să poţi vizualiza limitele sistemului actual şi trebuie să te decorsetezi de tipurile actuale de gândire. Soluţia următoare este constituită din patru componente care numai împreună pot funcţiona. Aceasta conduce la un nivel superior de evoluţie a societăţii lăsând în urmă concepte precum: maximizarea profitului şi nebunia creşterii economice.

Ţinta acestei soluţii este realizarea unui sistem sustenabil şi implementarea lui. Soluţia prezentă este formată din următoarele componente: bani cursivi, drept funciar de tip social, venit de bază necondiţionat şi presă liberă. Aceste componente nu pot funcţiona separat, ci numai împreună. Pentru a înţelege în mod profund acest concept este nevoie de profunzime în gândire, informaţie atotcuprinzătoare şi corectă şi disponibilitatea de a le folosi în mod constructiv pentru a demara o discuţie publică serioasă. În plus trebuie să ştim că nu este eficace să ne adresăm „reprezentanţilor” acestui sistem dacă factorii de decizie nu sunt prezenţi la dezbatere.

Sistemul actual se va prăbuşi cu siguranţă. Acest lucru este sigur chiar şi numai dpdv matematic căci sistemul financiar se bazează pe o funcţie exponenţială. Oricine ştie că un asemenea sistem financiar nu poate fi sustenabil, deci într-o bună zi va trebui să intre în colaps. De fapt sistemul a intrat de mult în colaps. El este ţinut în viaţă pe spinarea statului de drept. Cu cât prăbuşirea sistemului va fi prelungită cu atât se vor încălca mai multe drepturi, iar oprimarea oamenilor va creşte. Continuarea în acest mod va duce la fascism care îşi va îndeplini menirea atunci când băncile, concernele, mass-media şi politicienii vor oprima împreună poporul.

Soluţia de după marele crash este o alternativă care poate fi pusă imediat în aplicare pentru ca vechiul sistem să fie transformat în mod paşnic şi ordonat într-un sistem nou. Ea, se pare, că poate fi implementată numai după terminarea fazei fasciste. Cu cât schimbarea se petrece mai devreme, cu atât viaţa celor ce suferă de pe urma sistemului actual se va îmbunătăţi enorm. Să sperăm că nu se va întâmpla ca poliţia şi soldaţii sa trebuiască să tragă în oameni, chiar dacă legalizarea împuşcării oamenilor de către forţele de ordine a fost făcută deja prin Tratatul de la Lisabona. Haideţi să evităm această fază aberantă.

4.1. Bani cursivi

Banii nu au ce căuta în mâini private, dar nici să nu stea la dispoziţia guvernelor. Ei trebuie să aparţină numai şi numai poporului, deci statului adevărat, care nu trebuie confundat cu guvernarea lui. Se poate institui o putere monetară separată în stat care împreună cu Banca Naţională a României să implementeze un sistem monetar independent, chiar dacă, din cauză că dolarul este deocamdată valuta de rezervă globală, nu vor putea să acţioneze cu adevărat liber. Presupunerea că statul nu ar putea să umble cu bani nu este adevărată. Adevărat este că actorii politici nu au înţeles sistemul monetar actual şi asta a constribuit la superîndatorarea statului.

Ne trebuie o bancă centrală care să acţioneze în interesul public, în interesul cetăţenilor şi nu numai în interesul unui sistem bancar privat şi privilegiat. Privilegiul incredibil, ca instituţii private să poată crea bani din nimic şi să-i poată da sub formă de credit şi cu dobândă, va înceta fiind înlocuit cu banii cursivi. Banii cursivi sunt păstraţi în circulaţie fără dobândă, ci cu ajutorul unei taxe de circulaţie. Această taxă funcţionează ca o taxă de parcare. Ea se plăteşte de către cel ce împiedică fluxul de bani prin faptul că privează economia reală de sume mari de bani. Poţi evita taxa de circulaţie dacă banii tăi circulă, dacă îi împrumuţi.

Sistemul financiar cu taxă de circulaţie este sustenabil deoarece dispare funcţia exponenţială care rezultă din generarea banilor sub formă de datorie şi prevăzuţi cu dobândă. În momentul în care câştigurile din acest sistem monetar revin întregii comunităţi, în loc să revină unor banci private ce au monopol asupra banilor, se crează posibilităţi de finanţare a lucrărilor publice care în momentul de faţă sunt de nerealizat.

4.2. Drept funciar de tip social

Dreptul funciar de tip social este un fel de impozit funciar. Impozitul însă nu va mai fi dirijat în sus printr-un sistem monetar cu dobândă, ci va reveni, ca o despăgubire, oamenilor ce nu deţin teren. Fiecare bucată de pământ are o valoare de utilizare care poate fi calculată. Dacă terenul nu este folosit, valoarea de utilizare este zero. Aceia care primesc dobânzi colosale în actualul sistem financiar îşi cumpără terenuri chiar dacă îl lasă neprelucrat. Aceste persoane se înscriu în acte ca „fermieri” şi prin intermediul Comisiei Europene primesc prime pentru scoatere din uz. Soluţia de după marele crash desfiinţează aceste practici perfide.

4.3. Venitul de Bază Necondiţionat

Munca şi venitul sunt prezentate întodeauna ca două elemente cuplate în mod inseparabil. Acest lucru este fals. Moştenitorii dinastiilor de familii bogate au şanse foarte mari de a trăi o viaţă fără griji, pe când copii cetăţenilor, care de generaţii trebuie să muncească pentru a putea trăi, se confruntă în permanenţă cu o frică existenţială. Nu este vorba despre o acuză adusă acestor moştenitori care datorită sistemului actual îşi pot petrece toată viaţa fără să muncească, ci de o examinare mai atentă a echităţii sistemului.

Este legitim să-ţi consumi bogăţia în modul în care doreşti. Nu este însă corect ca un tot mai mare flux de bani şi bogăţie să se scurgă de la populaţia muncitoare la milionari şi miliardari care sunt de fapt nişte „şomeri bogaţi”. Aceasta conduce la situaţii precum acelea din Sao Paolo. În acest oraş există pe de o parte slums sărace şi insalubre, pe de altă parte există ghetourile bogătaşilor care sunt protejate de ziduri şi servicii de pază. În aceste condiţii, chiar şi un bogat va recunoaşte că viaţa sa nu poate să fie de calitate.

4.4. Presă liberă

Dintr-o primă privire, o presă liberă pare să nu aibă prea mult de a face cu un sistem sustenabil dpdv economic şi financiar. Cu toate acestea presa liberă este un fundament absolut esenţial. În momentul în care suveranitatea opiniilor aparţine celor ce deţin majoritatea capitalului, atunci interesul lor, acela de a acapara cât mai mult capital fără muncă, se va impune cu ajutorul presei. O separare dintre mediile de informare şi capital este garantul unui sistem monetar fără dobânzi.

Presa liberă se poate implementa printr-o lege ce va impune ca să se acorde o parte din frecvenţe şi suprafeţe de printare pentru mediile alternative care nu deţin destul capital.